O SUTĂ DE LUMINI

E atâta linişte în lumină,

dar noaptea are paşii printre vise,

adormiţi în rătăciri sub luna plină,

căutând dimineţile promise.

Pe clopotele cu rouă stau licurici

admirând lumina zilei pusă-n flori,

despre orizont nu poţi nimic să zici

şi singurătatea vrea stele să cobori.

Aşteptarea cu priviri odihnite

ca o rândunică ce zboară prea sus,

insinuează totul şi promite

doar un simplu felinar către apus.

Lângă munţi de ceaţă cu o lumânare

aduc pe liniştea anilor senini,

prin cuvinte zăbovite în amnare,

un mic buchet cu o sută de lumini.

NOPŢI DE VISE

Clipele nopţii nu pot fi numărate

din cauza întunericului adus

de banalităţile fără întrebări

ce vor să fie prielnice în apus.

Dar liniştea ascunde comoara nopţii

cu viaţa împrăştiată fără taine

în vise şi memorii ce par ascunse

printre gândurile efemere haine.

Când pernele ne fură visele şi tac

am vrea să nu stea ascunsă veşnicia,

dar luna nouă scaldă întunericul

şi face caraghioasă zădărnicia.

Vise de nopţi aduse în nopţi de vise

în coroana brazilor au o căutare.

Soarele apare şi nu striveşte noaptea,

doar o trimite cu visele la culcare.

PAŞII VERSULUI

Am versul şi caut ecoul

pentru triluri cu foşnetul

frunzelor adormite seara

pe umbra de sub stejari,

şi spăl în râul stelelor

visele de privighetori

care ne aduc în dar

un zâmbet pe tristeţe,

dar ciripitul rândunelelor

a umplut clepsidra albă

cu stropi de nemurire

purtaţi pe aripi de fluturi.

În zilele fragmentate fără rost,

voi cântece învăluiţi pământul

şi aduceţi prin paşii versului

seminţe pentru ce e de neînţeles.

AŞA ŞI AŞA

Ceaţa o văd dar mă face să nu văd

şi nu am înţeles-o niciodată,

pun paşii pe-o cărare obosită

şi pun pe-o cărare paşii obosiţi.

Păşesc pe un drum unde se arde tot

şi iubirea arsă e mai luminoasă.

Dintre gânduri caut să aleg idei,

dar printre idei nu pot face gânduri.

Tâmpla albită aşează pe o floare

prinsă în dimineţile cu răcoare

clipele netrăite din drumul vieţii

puse lângă izvorul frumuseţii.

Când mă uit spre cer simt că-s pe pământ,

când mă uit în pământ simt că-s în cer,

cu viitorul pe drumuri sugrumate

cerând secundelor voal de singurătate.

DOAR O LEBĂDĂ

Trecutul privit astăzi te sperie,

viitorul doar după ce a trecut,

dar iarna corurile bâlbâite

îngheaţă urlete pentru reclame.

Nu se mai dărâmă statui de nisip,

însă răutatea muşcă zilele,

apar statui făcute de bâlbâiţi ş

i aşezate sub un nor inutil.

Numai minciuna ne îmbătrâneşte,

dar un adevăr bâlbâit ne-aduce

înlocuirea spaimei universale

cu un zâmbet universal regăsit.

Un curcubeu învăluie universul

în culori ce alungă amăgirea

şi o distinsă lebădă mută ştie

că lacrimile sunt ploi pentru flori.

FLOAREA LACRIMII

Simt mângâierea zâmbetului tău

lângă genele înmiresmate,

sub adierea privirii mele

pusă parcă în lacrimi fără rost.

Noi suntem graniţele iubirii,

imagini din memorii în şoapte,

a zilei ce nu moare în amurg

şi-aşteaptă lumina din repaos.

Am îmbrăcat amurgul cu blândeţe,

când razele de lună ne-au făurit

din secunde voal de seninătate,

ca să respirăm aerul speranţei.

Cu rădăcini în îmbrăţişarea mea,

îmi duci sclipirea sevei de  iubire

de pe ramura pleoapelor ascunse

pe floarea lacrimii de fericire.

PEŞTERI CU STELE

Stelele stau cuminţi de strajă

la porţile deschise viselor,

adoră totul cu simplitate

şi vor să împartă duioşia.

Începe cu un simplu pas

ca să ajungi la stele cândva,

dar nu porni cu impresia

unui nimic inutil între stele.

Am aşternut greşit aureole

pe drumurile fără emoţii,

din cer vin doar vise albastre

şi între nori se pot întuneca.

Singur plâng degeaba la uşă,

lacrima tristă nu este cheie,

aş dori să văd stele pe fereastră,

dar sunt în peşteră şi se ia lumina.

VORBE OARECARE

Rătăcesc singur călcând pe alei

şi frunzele supărate mă alungă,

iar stelele în singurătatea lor

îmi spun să merg printre versuri.

Scriu un vers din întâmplare

şi în palme mi se aşează o floare

luminată lin de razele lunii

printre umbrele privighetorilor.

Privighetorile nu caută tăcerea

şi îmi traduc ce vor să spună:

un viitor se vinde ca prezent

precum minciuna nevăzută.

Nu ne gândim la testamente

şi omorâm senin viitorul,

dar din ciorchinele de vise

eu mi-aş dori să fiu un bob.

DORIM SĂ FIM…

Dorim să fim flori cu petalele

lângă infinitul culorilor aduse

de eternitatea curcubeului

ca să evităm frunzele uscate.

Dorim să fim scoici ascunse

de valurile mării undeva

lângă stâncile ce dorm în apă

şi te feresc de uraganele mute.

Dorim să fim fructele coapte

aducând în inima copiilor

dulceaţa fără singurătate

aşezată în clepsidra anilor.

Dorim să fim un simplu vis

pe cărările care merg sigur

spre puritatea inimii blânde

care bate pentru veşnicie.

ASTA-I VIAŢA

Cuvintele sunt seminţe pentru versuri

şi am semănat iubire în primăvară

ca să culeg iubire în toamnă

pentru un sfârşit nesfârşit de blând.

Când îmi spui că noaptea e umbra zilei

stai aşezată trist în iarba dimineţii

aşteptând mângâierea soarelui

şi auzi fără ecouri cerul plângând.

Îţi aduc orizontul lărgit cu idei bune

pun da în iubire însă înţelegi nu,

frumuseţea timpului e în fericirea

care nu se recuperează niciodată.

Te-am adus din vise într-o îmbrăţişare

şi ai luminat tristeţea cu un zâmbet

crezând că viaţa e o carte citită

blând şi nu se reciteşte niciodată.