IUBIREA DIVINĂ ŞI PĂMÂNTEANĂ

            Ce a trecut se pare că nu mai are interes în zilele noastre. Vacarmul ce se dezvoltă în viaţa de pe pământ este din ce în ce mai favorizant pentru a nu învăţa, pentru a considera că  fiecare posedă  perfecţiunea, dialogul moare încet tocmai ca o dovadă a lipsei de interes pentru a acumula eventuale informaţii noi care ar putea fi utile. Dacă se adună mai mult de  trei oameni toţi încearcă să-şi expună părerile fără a observa că şi cel de lângă el dezvoltă acelaşi tip de monolog fără a asculta nimic.Ne dorim bestial de mult bani, averi, fără a ne da seama că lumea a fost creată pornind de la spirit, iar materia s-a creat din acest spirit având o singură cale: iubirea.

     Din întuneric s-a creat lumina, prin cunoaştere şi iubire. Dumnezeu nu ni se dezvăluie în totalitate deoarece doreşte să căutăm calea spre divinitate, să încercăm să găsim adevăratul adevăr, să înţelegem că noi de fapt nici nu ştim ce trebuie să ştim, apoi după ce am găsit modul de acces la energia divină, să o folosim meritat pentru a ne face o sănătate spirituală şi materială care să ne conducă spre o viaţă lungă şi frumoasă. Viaţa noastră este un ghem de aţe încâlcit, care l-am primit la naştere pentru a-i găsi capătul prin răbdare, învăţare şi iubire. Din acest ghem folosim atât cât reuşim să derulăm.

     Corpul nostru este doar un motor biologic care ne asigură existenţa pe acest pământ. Evoluţia spirituală este o necunoscută pentru corp şi atunci devine strict necesară calea de învăţare a modului de dezvoltare a spiritului.

     Iubirea divină şi pământeană ar trebui să o cunoaştem, să-i ştim căile de acces la ea, să fie îmbinate cele două ramuri şi armonizate către perfecţiune.Asta înseamnă de fapt a fi un luptător în viaţă, să realizezi numai ce trebuie, în aşa fel încât prezenţa noastră pe pământ să aibă sens şi  căutare atât din partea forţelor divine cât şi a celor din jurul nostru de pe pământ. Iubirea a născut lumina şi iubirea naşte lumina. Aceste cuvinte spun foarte mult şi sunt convins că numai   înţelegerea  acestui adevăr va conduce la oprirea drumului către dezastre.

     Pentru fiecare dintre noi iubirea ne asigură lumina spirituală. Trebuie să ne iubim inima şi tot ce ţinem sub piele, să ne încărcăm cu energia divină care să ne aducă sănătatea sub toate aspectele şi frumuseţile ei, pentru ca apoi să putem iubi pe cei din jurul nostru şi prin iubire să-i mulţumim lui Dumnezeu. Atunci când apare întunericul, trebuie să fim luptători, trebuie să avem vibraţia divină a corpului spiritual pentru a găsi şi a folosi calea de urmat care să ducă la trecerea peste obstacole prin sprijin divin. Dacă nu realizăm acest mod de abordare a luptei cu necazurile vieţii pierdem mult din sănătatea fizică şi spirituală. Doar atunci vom avea satisfacţia mare dată de lumina adusă de iubire.

     Dumnezeu ne dă numai ce este bun, dacă cerem ce nu este bun şi legat de iubire nu avem cum să obţinem.

     Cunoaşterea căilor de accces la energiile divine, modul de comunicare continuu cu Dumnezeu se realizează în primul rând atunci când trecem prin luptă corectă prin greutăţile vieţii. Apoi prin învăţătură şi comunicare cu cei din jur, renunţarea la monologul permanent, dar trebuie să înţelegem că avem de luptat numai cu ce ne poate ajuta puterea noastră şi ajutorul divin, restul să lăsăm să rezolve Dumnezeu.

     Iubirea celor din jur conduce la creşterea nivelului energetic spiritual. Aş menţiona numai cazurile când o mamă spune că fiul sau fiica s-a vindecat doar pentru că ea s-a rugat la Dumnezeu.Nu am amintit deloc ura, am dorit să o evit atunci când se vorbeşte despre iubire, dar sunt convins că ura scade mult energia corpului şi mai mult de atât, cel care manifestă ura pierde multă energie, care poate să se transfere celui asupra căruia se doreşte răul. Aşa că pentru aceştia să ne rugăm şi să spunem: Doamne iartă-i că nu ştiu ce fac.

LUMINA ESTE IUBIREA

    Am fost în urmă cu câteva luni la o întâlnire cu câţiva prieteni, oameni cu ceva şcoală şi chiar realizări profesioale bune, dar nu deosebit de plini de avere materială. Din discuţii la un moment dat s-a abordat problema banilor, au fost amintiţi oameni foarte bogaţi care au afaceri fantastice. În vacarmul discuţiilor, unul dintre participanţi i-a oprit pe toţi şi  ne-a rugat să-l ascultăm. A dat un exemplu de superbogat, dar cu mintea cam puţin mobilată şi a întrebat dacă cineva dintre noi ar fi de acord ca Dumnezeu să-l schimbe imediat cu bogatul în discuţie. Nimeni nu a fost de acord. Deşi căutăm identificări numai cu corpul fizic şi averile materiale, suntem siguri dar nu prea recunoaştem că acestea sunt de fapt lucrurile noastre slabe şi muritoare.    

    Dumnezeu a dat omului intelectul pentru ca ei să Îl poată căuta şi după ce a reuşit să-L regăsească să  aibă capacitatea să obţină claritatea lucrurilor să facă vizibile căile ce trebuie urmate pentru stăpânirea lumii spirituale proprii şi interconexiunea favorabilă cu lumea materială.

   Toată lumea spirituală şi materială este o unitate universală vitală, iar divinitatea conectează toate lucrurile printr-o reţea a căror ,,secrete” trebuie să încercăm să le desluşim şi să le aplicăm în viaţa noastră cu dublu scop.Unul este de a ne asigura o sănătate care să ne facă să ne bucurăm cât mai bine şi cât mai mult de trecătoarea viaţă materială, iar al doilea scop este de a ne adapta rezonanţei universale creată de divinitate. Calea de adaptare e una singură, iubirea.

    Trebuie să căutăm adevărul din noi, din spiritul nostru. Normal este să fim tot timpul fericiţi şi luptători, niciodată trişti, invidioşi sau furioşi. Nu trebuie să alegem nimic în afara iubirii pentru că orice altceva conduce la frică. Atingerea stării de frică ne face să pierdem controlul asupra psihicului propriu, ruperea legăturii cu energia divină şi apar două dezastre: boala corpului fizic şi expunerea corpului şi a minţii pentru a fi conduse de cei din jur.

    Tot ce ai nevoie în viaţă se află lângă noi. Calea de a obţine ceea ce ai nevoie este iubirea şi lupta. Dacă ştim să luptăm împotriva sărăciei, a invidiei, a furiei celor din jur atunci întotdeauna îi vom iubi atât pe cei care sunt cu noi, dar şi pe cei ce sunt împotrivă. Cel care a plecat de la sursa energetică divină prin manifestări deprimante, dacă se va vedea iubit va găsi mai uşor calea de reîntoarcere la conexiunea divină. Am mai amintit o rugăciune care ajută la înlăturarea gândurilor şi acţiunilor rele.,, Doamne întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei. Amin.”  

   Atâta timp cât omul se opreşte numai la viaţa lui materială, el rămâne vulnerabil, slab, muritor. În această situaţie nu va înţelege niciodată sensul adevărat, universal, al iubirii. Va fi stăpânit numai de frică şi de întuneric. Nici o realizare fantastică a unor averi materiale, mai puţin sau mai mult meritate şi cinstite, nu-i va îmbogăţi corpul spiritual şi nu va arăta calea de cunoaştere a adevăratelor rezonanţe universale date de divinitate.

   Iubirea este lumina, frica este întunericul. Dacă în întuneric apare o rază de lumină, întunericul moare. Nu se poate intra cu întuneric în universul de lumină unde iubirea aduce frumuseţile vieţii, adevărul, bucuria, setea de armonie universală, de cunoaştere.

   Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine. Numai atunci vom atinge un grad de conştiinţă care să ne conducă la iubirea întregii lumi materiale, nu vom mai face rău nimănui şi ne având duşmani vom putea trăi ani mulţi şi buni pe pământ.

SĂRBĂTORI CU SĂNĂTATE ŞI RECUNOŞTINŢĂ

         Există oare timp pentru toate? Cum să înţelegem că Dumnezeu ne poate uita în tinereţe? Ar fi asta o pedeapsă sau un cadou? Vă scriu aceste rânduri azi, aproape de ziua în care împlinesc douăzeci şi patru de ani de când am trecut printr-o moarte clinică.Am ezitat iniţial să descriu acest mic secret al meu,dar vă consider pe toţi cei care brăzdaţi cu privirea rândurile mele, nişte stropi ai sufletului meu şi vă mulţumesc. Traiul nostru pe pământ este după părerea mea de neînţeles, pentru că nici cunoaşterea, pentru noi, nu poate fi considerată cea bună, sau cea cât de cât corectă. Suntem un produs al lui Dumnezeu, ţinem foarte mult la trupul fizic, suntem convinşi că acest trup îl pierdem, nu suntem prea convinşi că ne ducem pe valurile rezonanţei sufletului ce-l avem, dar ne ducem, deci unde plecăm vom continua ceva. Anii pe pământ îi dorim frumoşi şi mulţi. Aceşti ani ni dă divinitatea pentru a ne pregăti şi modul de pregătire a energiei noastre spirituale va face ca să avem drumul mai aproape de divinitate. Cu cât vom sta mai mult şi cu cât vom fi mai buni cu atât vom ajunge mai aproape. Unde? Nu ştiu exact, dar bănuiesc. Şi câte nuanţe încercăm să dăm convingerilor şi prestaţiilor noastre? Oare nu cumva ne naştem când murim şi murim când ne naştem? Nu cumva comorile noastre sunt ce am dat, nu ce avem. Din moment ce nu ducem nimic alături de suflet, înseamnă că trebuie să dăm, nu să strângem. Aşa se va obţine rezonanţa sufletului nostru cu divinitatea.Pe pământ încărcarea energetică a sufletului este necesară, o avem şi dacă credem şi dacă nu, dar ajutorul este mai mare dacă îl primim mai mare şi dacă avem o modalitate de a-l primi, dacă rugăciunea este sinceră şi o transmitem pe rezonanţa divină. Faptul că moare recunoştinţa ne va face fim egoişti, vom încărca numai zonele din corpul spiritual destinate răului şi aşa vom şi avea şi sănătatea. Sunt oameni care pot vedea modul de încărcare energetică a corpului spiritual şi stăteam zilele trecute cu cineva de vorbă, un om de o aleasă puritate sufletească care îmi spunea că vede la oamenii buni o aură în vârful capului, aură ce coboară pe tot corpul. La cei răi între ochi, la a şasea zonă de încărcare energetică, se face un glob energetic pe care îl folosesc pentru a face rău celor din jur şi o mare parte a corpului este lipsită de încărcare, deci pot apare bolile oricând. Deci venim cu energii mai mari sau mai mici pe lume, ne încărcăm mai mult sau mai puţin şi plecăm cu mai mult sau mai puţină energie. Fericirea pe pământ a celor care văd numai în contactul cu divinitatea sursa de sănătate, cu toate zvâcnirile celor care vin pe pământ pentru că numai asta vor, această fericire este superbă şi din păcate nu o vom înţelege poate niciodată. Am adus aceste gânduri în aceste zile, pentru omagiu şi recunoştinţă faţă de cel care a făcut pe pământ cele mai superbe fapte divine, a venit pe pământ cu sufletul lui Dumnezeu, pentru a ne dovedi că numai credinţa şi ştiinţa credinţei ne face să trăim ani mulţi şi buni pe pământ. Dânsul ne-a arătat că bucuria cea mai mare este de a face bine şi la modul suprem de a da viaţă şi sănătate celor din jur şi de pleca lăsând după noi un suflet care să aducă bine şi înţelepciune celor care ne urmează crezul. Apropierea Marii Sărbători a Învierii Domnului Iisus Cristos, mă face să simt puterea divină pe care ne-a lăsat-o Domnul pentru a fi buni, pentru a fi aproape de divinitate tot timpul vieţii noastre şi pentru a avea ani mulţi şi buni pe pământ. Doamne Sfinte Iisuse Cristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul. Amin. Vă doresc Sărbători fericite şi fie ca Domnul Iisus să vă aducă lumina şi bucuria divină în sufletele Dvs şi a celor ce vă înconjoră. Vă mulţumesc.

DIMENSIUNILE SUFLETULUI

     Am auzit o întâmplare deosebit de interesantă, O mamă împreună cu cei doi copii ai săi mergeau cu un autoturism pe o şosea pe malul mării şi le-a sărit un mistreţ pe capota maşinii, s-a avariat maşina destul de mult, nici unul dintre cei trei, mamă, fiică şi fiu nu au avut leziuni. În timp ce încercau să repare maşina pentru a se întoarce acasă, au primit un telefon, de la vecinii de bloc, s-a spart ţeava de apă fierbinte a blocului chiar în apartamentul lor şi s-a făcut prăpăd cu parchetul, mobila şi hainele. Cineva din bloc a oprit apa, a rezolvat provizoriu dezastrul, dar bineînţeles un binevoitor din bloc a dorit să folosească apa caldă şi a mai pornit odată apa caldă. Sosirea din concediu a fost tristă, lucrările au fost multe şi scumpe, dar totuşi s-au rezolvat toate necazurile. Am întrebat-o pe trista mamă dacă nu poate să recupereze ceva din cheltuieli din partea celor din bloc, deoarece conducta este o reţea comună. Mi-a spus că nu poate, pentru că acea conductă care s-a defectat era înlocuită printr-un provizorat de către soţul ei, înainte de a muri şi chiar în ziua când au fost accidentele s-au împlinit cinci ani de când i-a murit soţul. Această femeie este convinsă că există o legătură între evenimente şi o forţă venită de undeva. Nu se crede vinovată în faţa soţului pe care l-a iubit şi l-a respectat şi înainte şi după moarte, dar totuşi, spune ea, există ceva între noi şi în jurul nostru pe care nu-l înţelegem, nu ne dăm seama de existenţa unor căi, sau vieţi paralele, ori forţe subtile pe lângă corpul nostru fizic, pe care le avem, le folosim dar nu ne dăm seama de ele.

    Un medic povestea odată, despre meseria pe care o are, că sunt cazuri pe care nu le înţelege. Are bolnavi cărora le administrează un tratament clasic, care se cunoaşte de orice medic, îi urmăreşte pe bolnavi, dar unii se vindecă ca la carte, iar alţii nu se vindecă. Spunea medicul că simte parcă, din partea celor ciudaţi, o atitudine de respingere a metodei de vindecare, de existenţă a unei forţe exterioare care îi învaţă altfel decât canoanele clasice din medicină.

    Corpul nostru fizic este sub controlul sufletului, însă există şi alte componente ale sufletului, cum ar fi cea legată de cunoaştere, de modalitatea de trăire emoţională a corpului fizic. Dacă bolnavul ar şti ce are în corpul său la boala sa, ar avea o altă atitudine şi efectele de vindecare ar fi mai bune.

    Sufletul mai are şi alte dimensiuni, cum ar fi cea legată de capacitatea de creaţie, de înţelegere a lumii spirituale în care suntem şi pe care unii nici nu vor, dar nici nu pot să o înţeleagă, pentru că presupune o puritate sufletească. Atunci când suntem cuprinşi în trăiri sufleteşti deosebite apar semne de înţegere a unor fapte, ce par uneori bizare.

    Bineînţeles că sufletul nostru mai are trăiri pe planuri legate de sursa spirituală a divinităţii, dovadă fiind contactul cu sursele spirituale care ne ţin în viaţă. Legarea noastră de aceste trăiri, după câte ştim, după câte înţelegem şi după câte acceptăm să le punem măcar în discuţie, este o sursă de acces la ceea ce este în jurul nostru în afara corpului fizic, care ne este deosebit de drag şi numai pe el îl vrem frumos şi bogat.

     Armonia necesară trăirilor lumeşti prin puritate şi cunoaştere a tuturor dimensiunilor sufleteşti, bineînţeles cu adaptare la toate cele bune şi rele din jurul nostru, este calea pentru ani mulţi şi buni.

    Cu ani în urmă am cunoscut o fată cuminte care spunea că nu se mărită cu oricine şi pentru ea numai sufletul contează. Acum are cinci zeci de ani, este fată mare şi deşi are moto: sufletul contează, nu a ştiut să-şi folosească dimensiunile sufletului.

PROŞTI DE BUNI…

     Cum poate fi un om prost de bun ? O variantă ar fi cea legată de existenţa unei boli psihice care ar conduce la dereglări de comportament prin care o persoană oferă tot ce are şi ajunge să aibă pierderi materiale ce pot să-i facă pagube, bineînţeles pe fondul zâmbetelor profitorilor, martori la aceste evenimente.

    Varianta la care mă refer este a acelor fiinţe umane care în relaţiile cu cei din jur sunt dispuşi să dea din ceea ce au lucruri care le sunt poate foarte utile, dar din iubirea pentru cei din jur sacrifică partea materială pe un gând bun, pe considerentul că fac un bine chiar fără să se gândească că vor primi vreo răsplată. Aici sunt multe variante de oameni proşti de buni. Unii dau, dar gândul le este la ce şi când vor recupera. Am cunoscut un amic care de câte ori îl vizita cineva îi dădea la plecare obligatoriu o pungă cu ceva, morcovi, cartofi, o sticlă de vin şi de fiecare dată era convins că va recupera acest cadou la vizita ce o va face el celui ce l-a vizitat. Părea deosebit de omenos, plin de bunătate, dar a suferit o boală grea şi a murit destul ce tânăr.

    În relaţiile interumane de durată apare un fenomen pe care nu prea vrem să-l recunoaştem. Unul dintre cei doi angajaţi într-o prietenie sau o poveste de iubire oferă ceva, apoi primeşte şi el de la partener, este vorba atât de oferte materiale cât şi sentimentale. Acest schimb la un moment dat este inegal şi dintre cei doi unul devine donor, iar celălalt acceptor. Acum apare o diferenţă de comportament între parteneri care nu se sesizează imediat tocmai pentru că unul este prost de bun şi celălalt deştept de rău. Rezolvarea acestor diferenţe ar fi sau despărţirea, sau îmbunătăţirea relaţiilor pentru evitarea unor conflicte. Dar cum pe noi ne caracterizează clar lipsa de recunoştinţă, de cele mai multe ori  relaţia se continuă cu convieţuire între doi duşmani dintre care unul loveşte , iar celălalt suferă. Aşa s-a născut şi dorinţa de jaf care a dat istoria pe acest pământ.

    Oamenii aceştia proşti de buni ajung uneori să-şi înţeleagă viaţa ca pe un destin, unii se despart şi reiau de la început o nouă relaţie, alţii suferă până la capătul zilelor lor, însă timpul curge uşor, viaţa este o piesă de teatru şi nu se mai poate recupera actul anterior pe care practic ei l-au scris şi l-au jucat. Odată un simpatic pensionar îl felicita pe un tânăr de douăzeci şi şase de ani că a divoţat. Spunea că el a suferit până la şaizeci de ani, apoi a divorţat şi a luat viaţa de la început, s-a îndrăgostit de o tânără care îl iubea, îşi dorea să se căsătorească dar şi-a dat seama că ceea ce îi dictează sufletul nu îl lasă anii şi a avut o viaţă lungă, s-a decurcat singur şi a căutat să-şi orneze cu bucurie spirituală anii.

     Destinul ni-l facem singuri, bineînţeles pe un fond moştenit. Modul în care ştim să ne dăm iubirea celor din jur este un secret al anilor mulţi şi buni. Mulţi spun că depinde de noroc, dar eu cred că depinde de raţiune, de modul în care în vâltorile vieţii suntem în stare să evităm dezastrele, să fim buni dar nu ca să ne vadă cei din jur că suntem proşti de buni şi aşa cum am mai spus, interiorul nostru nu trebuie să-l punem la cheremul celor care ne vor răul. Sănătoşi vom putea străbate toate uraganele, pornite de cei care încearcă să stăpânească aşa cum vor ei, pentru că ei consideră că li se cuvine totul.

     Dacă cineva se întreabă oare cum sunt eu, cel care vă scrie aceste rânduri. Am să vă răspund. Sunt puţin supraponderal.

DE CE ŞI CUM FACEM TIMPUL REVERSIBIL?

    Distanţa faţă de divinitate nu se măsoară în kilometri. Poate sunt câteva măsuri pentru această distanţă, ar fi fantastic să le ştim, să le înţelegem, dar suntem departe de a da din vârtejul nemilos al timpului învelit în bucurii trecătoare o secundă pentru a găsi un răspuns cât de cât la întrebarea: de ce nu suntem lângă Divinitate, cum să ajungem mai aproape de sursa de energie divină ca să avem mai multă sănătate, viaţă mai frumoasă şi ani mulţi?

     Dacă acceptăm facerea lumii şi apocalipsa atunci un răspuns la găsirea unităţii de măsură a distanţei la Divinitate este timpul. De aici, dacă vrem să pornim pe această potecă de raţionament, trebuie să acceptăm că pentru a fi mai aproape de energiile ce le căutăm, trebuie să facem timpul reversilbil, să ne întinerim prin a nu lăsa timpul să treacă atât de repede cum ar vrea el. Nu cunosc metoda de a face această minune în viaţa noastră, dar mi-aduc aminte de un dascăl mare al meu care mă învăţa să fiu mereu tânăr, să nu număr anii din certificatul de naştere ci numai din inimă, să văd secunda ca pe o oră şi să cred că Dumnezeu îmi dă o forţă pentru această credinţă. Pornind de la acest raţionament, s-ar părea că oamenii sunt din ce în ce mai răi, timpul îi îndepărtează de la sursele de energie puternice şi atunci am putea să spunem că nu mai are rost să ne luptăm, să acceptăm totul aşa cum ne este dat şi să ne trăim clipa prezentă, restul fiind vorbe fără rost şi o prostie fără margini. Odată mi-a spus cineva că de nu m-ar cunoşte, citind gândurile mele, ar crede că mi s-au terminat toate preocupările de viaţă şi  am luat-o razna.

     Nu caut răspunsuri ideilor care nu merg spre bine. Zilele trecute m-am întâlnit cu un vechi prieten din copilărie, care era cu o domnişoară, nu cu soţia, amicul părea sfâşiat de boală şi mi-a spus că are un cancer la plămâni şi la stomac. Era convins că nu va muri pentru că are bani mulţi, spunea că a furat foarte mult şi se scaldă în bani, le dă medicilor, are medicamente foarte scumpe care i-au fost recomandate. Spunea că pe copii i-a rezolvat şi nu-l mai interesează decât amanta lui care îl iubeşte foarte mult, ea a divorţat pentru a fi numai cu el şi chiar soţia lui ştie toată povestea şi nu-l mai interpelează cu nici o aluzie la modul în care el vede viaţa. L-am întrebat dacă se roagă la Dumnezeu şi mi-a spus să-l las eu în pace cu prostiile mele, mi-a reproşat faptul că eu vorbesc aiurea, dacă eu cred în Dumnezeu atunci eu de ce nu am averi şi el are. Nu ştia câte case şi câte hectare de teren are, dar când l-am întrebat dacă ştie câte zile mai are de trăit, mi-a spus că are bani să cumpere sănătate, iar eu nu am.

     Rândurile mele le aştern pentru cei care nu au bani să cumpere sănătate şi încerc să găsesc lângă mine pe cei care vor căuta cu mine să facă timpul reversibil, să nu dea bani şi să ajungă să ceară sursei divine calea de împlinire cu energii care să-i ţină mai tineri decât timpul trecut.

     Trebuie să conştientizăm faptul că în viaţa noastră avem un înger divin care ne supraveghează şi ne ajută. Pentru contactarea acestui înger am găsit o metodă pe care o descriu în continuare.

     Vă aşezaţi pe un scaun, având faţa orientată către nordul magnetic, cu spatele drept, tălpile pe sol, para- 

le între ele, fără să se atingă, palmele pe genunchi. Închideţi ochii, vă relaxaţi global, îndepărtaţi orice fel de gânduri şi vă liniştiţi cât mai mult. Împreunaţi apoi mâinile în faţa pieptului, ca pentru rugăciune şi cu multă sinceritate şi iubire spuneţi rugăciunea “Tatăl nostru” de trei ori, cu voce tare. După aceasta, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să contactaţi telepatic lumea angelică prin imaginea pe care o aveţi acum în faţã.
Deschideţi ochii şi priviţi cu atenţie imaginea îngerului. Nu neglijaţi nici un detaliu, admiraţi-i frumuseţea şi urmăriţi să simtiţi efluviile de energie benefică ce vă cuprind, gradat, întreaga fiinţă. Rostiţi, totodată şi ideea-forţă ce caracterizează Îngerul respectiv şi cu ajutorul căreia veţi atrage graţia respectivei fiinţe angelice asupra voastră.                         

 

 

MEDICUL NOSTRU SUNTEM NOI…

       Sănătatea este cadoul pe care duhul divin ni-l dă la naştere, iar boala este pornită întotdeauna din partea omului. Omul aduce sămânţa de boală şi ridică paravanele în calea vindecării, deşi Dumnezeu se străduieşte tot timpul să aducă eliminarea tuturor elementelor de boală. Şansele de îmbolnăvire pornesc în primul rând de la neînţelegerea faptului că starea de împlinire spirituală se realizează prin menţinerea permanentă a unei stări emoţionale care este iubirea, ea are puterea, perfecţiunea, continuitatea de vindecare a unei neconformităţi pe care o aducem în ritmul gândirii noastre, pentru a provoca boala. Drumul vindecării pleacă de la duhul omului, se transmit minţii căile de vindecare şi apoi trebuie să intervenim ca să punem în aplicare cele venite de fapt de la divinitate. Aici intervine încrederea omului, speranţa de reuşită, credinţa în Dumnezeu alăturată unei trăiri pline de corectitudine şi cinste. În timpul perioadelor de post se încearcă realizarea unor trăiri de acest gen, dar tot timpul suntem de fapt legaţi de dorinţa de sănătate.

Suntem parte a lui Dumnezeu, trebuie să ne iubim cu toţii, să dorim celor de lângă noi tot ce ne dorim nouă. Aducerea unor trăiri mentale cu egoism, gelozie, teamă, disperare, dorinţa de a fura, de a înşela fac imposibilă trăirea unui echilibru fizic şi mental care să dea vindecarea.

    Dumnezeu din noi are forţa de a vindeca. Medicul şi preotul pot ajuta vindecarea, dar nici ei nu vor avea nici o reuşită dacă nu ne punem mintea să îşi aducă aportul pe drumul dat de duhul legat cu divinitatea. Dacă pentru doi bolnavi, cu aceeaşi boală, cu acelaşi tratament, la acelaşi medic se întâmplă ca unul să se vindece şi unul să nu se vindece, cauza nu poate fi alta decât aportul diferit al minţii celor doi la situaţia în care se află.

      Acum poate că dintre cei care citesc aceste rânduri vor fi mulţi care vor spune că rugăciunea este cea care face să aducă vindecarea. Da, aportul rugăcinii este fantastic, dar ca să aibă efect această rugăciune trebuie să ştim la ce ne rugăm, ce se întâmplă acolo unde lucrează boala, cum trebuie să fie locul acela din corp care este afectat de boală. Deci rugăciunea ar fi bine să aibă un caracter ştiinţific. Domnul doctor ar trebui să îl înveţe pe bolnav ce este rău în corpul său şi cum ar trebui să fie acele locuri afectate de suferinţă, după vindecare. În acest caz omul ar avea o putere de concentrare mai mare şi mintea sa ar construi celulele astfel încât să facă o lucrare bună. Aş menţiona un caz pe care l-am văzut, un om avea o afecţiune biliară şi aproape după fiecare masă se balona. Spunea că dacă ar şti exact unde este vezica biliară este convins că s-ar vindeca. I s-a arătat locul vezicii biliare şi în câteva zile a scăpat de senzaţia grea de balonare după mese.

       Ori de câte ori simţim apariţia unei boli, apariţia unei senzaţii de durere, ar trebui să avem imediat sentimentul de autotratare, în primul rând să realizăm că suntem într-un impas mărunt faţă de valul de rele ale lumii în care trăim, boala nu este de fapt o boală ci este o mică eroare pe care noi am făcut-o în coordonarea corpului nostru spiritual, dar trebuie să înţelegem că inima noastră lucrează pentru noi, că mintea noastră este limpede, gândeşte constructiv pentru a face tot ce trebuie pentru sănătate. Dacă am regrete în viaţă, unul este acela al ciudăţeniei bolilor neuropsihice. Sunt foarte puţine boli de acest gen pe care bolnavii le recunosc şi acceptă tratamentul medicului, majoritatea bolnavilor cred că ei sunt sănătoşi şi restul sunt bolnavi. Aici aş spune că pentru noi toţi este greu să realizăm calea de racordare la mintea universală şi dovada că am ajuns la ea este puterea noastră de ne menţine într-o stare de sănătate perfectă.

       Căile de înlăturare a oricărei forme de ostilitate în organism, de prezenţa liniştii, a sănătăţii şi perfecţiunii armonioase în organism sunt: atingerea unei linişti a spiritului pentru a comanda mintea în acord cu mintea universală, alături de Dumnezeu, cunoaşterea apoi a modului de acţiune în cazul unor apariţii de neconformităţi pe calea bunei funcţionări a organismului, intrarea în legătură mentală cu zona afectată şi formarea unei imagini clare a modului de vindecare în timp ce suntem conectaţi tot timpul la divinitate, creerea unei stări de permanentă armonie energetică, ne închipuim că suntem trup din trupul Domnului şi nu avem nici o afecţiune şi în final să mulţumim lui Dumnezeu prin rugăciune şi prin iubire permanentă pentru cei  din jurul nostru ce sunt trup din trupul Domnului.

SINGURI NE VINDECĂM…

     Anii pe care îi trăim sunt daţi de starea sănătăţii corpului nostru fizic, corp pe care îl simţim cel mai bine şi pe care mulţi îl ştiu ca singur reprezentant al lor. Chiar dacă unele voci vor să spună că existenţa lui Dumnezeu nu îi interesează, un lucru este clar, în universul în care trăim suntem o părticică care se supune legilor acestui univers.

      Suntem alcătuiţi din trei zone: una este spiritul care este dat de divinitate la naştere, a doua este mintea care face legătura între spirit şi a treia zonă-corpul fizic. Din păcate puţini sunt cei care văd bolile în alte zone decât corpul fizic. Orice boală este o dereglare a stărilor mentale şi de spirit, orice boală este mai întâi o idee în mintea celui care va suferi boala.

      Aşa cum o acţiune poate fi realizată numai după luarea unor măsuri, tot aşa şi boala se naşte numai după ce mintea greşeşte şi porneşte boala. Aici apar două aspecte, unul a prevenirii apariţiei bolii prin mintea şi spiritul nostru, iar al doilea este acela de a vindeca orice boală prin corectarea stărilor mentale.

    Atâta timp cât vom fi orbi la aceste fapte vom duce o viaţă de simplu trecător lăsat la voia soartei, cu gândul că nu am avut noroc, că moştenim nu ştiu ce neam, că nimeni din familie nu a fost sănătos şi altele care nu au nimic cu priorităţile şi legile universale, cu înţelegerea faptului că avem un trai în interiorul nostru nu în lumea exterioară. Se ştie că boli ca ulcerul gastric, astmul, afecţiuni ale pielii, tulburările cardiace sunt cauzate de dereglări mentale care se manifestă o perioadă de timp.

    Boala este dovada exterioară a unor dereglări interioare, iar sănătatea este efortul exterior al unei minţi integrate. Este total greşit să se creadă că Divinitatea ne-ar da boala, sau că trebuie să suportăm pedeapsa pentru ce am greşit. Pedeapsa ca şi boala noi ne-o dăm şi ne-o facem cu seninătate. Ce este mai interesant se leagă de faptul că nu vrem să recunoaştem niciodată acest lucru şi nu vrem să schimbăm macazul nici la dezastru.

   La începutul existenţei omului vindecările se făceau de către vraci, care prin diverse incantaţii mergeau pe calea alungării spiritelor rele.Specialişti în plante medicinale au fost alături de incantaţii şi au continuat vindecările. Au apărut apoi religia şi medicina, două căi prima spirituală, a doua materială de vindecare a bolilor. Bine ar fi să înţelegem aceste căi pentru fazele de prevenire a bolilor. În ultimii ani medicina a cunoscut ascensiuni foarte interesante ce pot să facă uitată calea vindecării spirituale. Trebuie să înţelegem clar că suntem legaţi la o minte universală unică şi chiar şi medicamentele, tratamentele şi aparaturile sofisticate ale medicinii sunt create cu mintea care a căutat calea de vindecare, a gândit modul de înlăturare a bolii şi atunci de ce să nu ţinem în corpul nostru spiritual şi mental aceste căi pentru sănătatea noastră?

AM MUNCIT TOATĂ VIAŢA…

      Am văzut în zilele trecute la televizor două femei de o sută de ani (bineînţeles fiecare de câte o sută de ani), pe programe diferite, una dintre ele înţelegea doar că trăieşte, iar cealaltă era deosebit de  activă cu posibilităţi de comunicare foarte bune. Pe aceasta din urmă au întrebat-o reporterii ce consideră secretul acestei longevităţi. A răspuns : M-am îngrijit şi am muncit toată viaţa.

       Această propoziţie simplă poate deci face pe un om de o sută de ani, bineînţeles dacă ştie ce înseamnă aceste cuvinte, cum să le aplice şi poate de cum îi este destinul. Am amintit chestia asta cu destinul, pentru că cei mai mulţi dintre noi avem un crez mare în destin şi-i dăm înainte cu tot ce înseamnă autodistrugere că oricum nu are rost să filozofăm degeaba.

      ,,M-am îngrijit toată viaţa” înseamnă că a avut o mare preocupare pentru corpul său fizic, a avut mare grijă ca toate organele ei interne să nu se îmbolnăvească, a ştiut (conştient sau inconştient) să se încarce cu energiile necesare pentru interiorul ei şi a avut un egoism mare pentru tot ce are sub pielea ce-i înveleşte trupul.

      ,,Am muncit toată viaţa”. Fantastic ! Am muncit toată viaţa ! Vă daţi seama că în cei o sută de ani a muncit toată viaţa pentru că în primul rând era sănătoasă, sunt sigur că a muncit foarte mult şi pentru a face mult bine celor din jur, în primul rând unui băiat (care acum are optzeci de ani) şi care era prezentat în reportaj. Nu a amintit nimic de averi, de conflicte de moşteniri şi nici de politică.

       Deci cred că în interiorul nostru trebuie să fim super egoişti, iar în afara trupului să fim super altruişti. Binele pe care îl împrăştiem în jurul nostru trebuie să fie natural bine gândit şi eficient, ar fi culmea să ştim să ne facem sănătatea pentru o sută de ani şi cu binele să stricăm ce am făcut bine cu sănătatea.

      Dacă analizăm mai departe spusele minunatei doamne, observăm că nu spune că ar fi fost sprijinită, ajutată sau sfătuită, ci numai ,, m-am îngrijit” şi ,,am muncit”. Aici ar fi interesant de văzut dacă medicul sau preotul au avut un aport la îmbunătăţirea muncii sale proprii de luptă pentru sănătate şi viaţă. Poate că au avut, dar aşa cum pentru mulţi alţii, muncile medicului sau preotului, nu au avut efectele scontate de a-i aduce la o sută de ani, în cazul doamnei munca, crezul, lupta şi rezonanţa permanentă cu divinitatea au avut un aport mult mai mare decât nişte medicamente, sau rugăciunea ei a fost mai primită decât de la alţii.

    Lumea cunoaşte o mare nelinişte materială şi spirituală. Valuri sunt peste tot, pe mare, în suflet, în sănătatea oamenilor. Timpul pare că s-a condensat şi ne îndepărtează de la inimile şi minţile noastre, apar boli tot mai interesante, necunoscute, nu ştim să luptăm cu ele, dar se pare că nici nu vrem.  Nebunii par normali şi invers. Odată un medic îmi spunea că diferenţa între un nebun şi un om normal este că cel nebun este nevoit să se lase îngrijit de cel normal, dar nimeni nu se mai lasă pe seama nimănui şi toţi au dreptate, mor iubirile şi încet puterea divină o uităm, o lăsăm pentru când va fi mai greu.

    Cititorule, azi când citeşti ale mele rânduri, poate cu un zâmbet fără prea multă încredere, poate cu gândul că eu nu am ce face şi m-am apucat de filozofii ieftine, atunci când vei împlini o sută de ani să îţi aduci aminte de vorbele doamnei ,,M-am îngrijit şi am muncit toată viaţa” şi de ale mele: sub piele să fim super egoişti, iar în jurul nostru super altruişti.

OAMENI BUNI…

     Îmi spunea cineva, acum câteva zile, că i se pare nefiresc ca pe această lume oamenilor buni să li se întâmple mai multe nenorociri decât celor răi. Atunci noi ne-am dat seama că este fantastic de greu de răspuns acestei întrebări, pentru că nu ştim care sunt oamenii buni sau răi, sau ce fac ei, sau ce ştiu să facă şi ce nu ştiu să facă. Ajung iar la vorba mea, noi nici nu ştim ce trebuie să ştim. Aş dori nespus de mult să găsim soluţie pentru un răspuns logic şi cu aplicabilitate în viaţa asta învălmăşită de nimicuri şi dezastre care par să ne omoare bucuriile trecătoare.

     Pentru că am spus că este fantastic de greu, am să încerc un răspuns pe care mulţi îl vor considera o nebunie, dar am să-l spun.

     Om bun este acela care se descurcă în viaţă aşa încât să mulţumească pe cel care i-a dat viaţa şi îşi foloseşte viaţa pentru ce a primit-o, adică să îşi păstreze sănătatea proprie, să se bucure de sâmburele de divinitate care îl menţine în viaţă şi să facă mult bine celor din jur pentru ca rugăciunea lui către Dumnezeu să fie mai puternică prin gândurile bune ale celor care îl iubesc şi care îl amintesc în rugăciune mereu cu gânduri bune. Aş menţiona că omul bun trebuie să ştie să folosească în primul rând energia din duhul său primit la naştere pentru sănătatea lui şi ştie să se încarce mereu cu energii noi divine.( încărcarea cu energii noi este mai uşor de făcut atunci când ai dat celui de lângă tine o parte din energia ta, dar din păcate nu conştientizăm acest lucru şi nici nu-l prea facem)

    Omul rău este acela care pentru interesul său strict material sau spiritual are în primul rând gândul de a-şi realiza cu orice preţ dorinţele şi în acest caz va folosi din energia divină care îl ţine în viaţă pentru a lovi, pentru a face rău, pentru a obţine neapărat  ce-i doreşte sufletul lui. În acest caz corpul lui fizic şi emoţional va suferi o pierdere energetică care poate să-i provoace leziuni de sănătate, sau dacă are mai mult sau mai puţin capacitatea de a intra în rezonanţă cu alte câmpuri energetice ale celor din jur va folosi energiile acestora pentru nevoile proprii.

    În această lume noi prin aproprierile cu semenii noştri, vrem nu vrem, avem un schimb de energii (eu cred că nu este cuvânt care să definească ceea ce eu numesc energia divină care ne este dată) cu cei din jurul nostru. Rezonanţa aceasta din păcate unii nu vor să audă de ea, alţii nu o înţeleg, unora nu le pasă pentru că trăiesc ca să trăiască nu ca să-şi folosească darul divin primit la naştere, iar dintre cei care sunt de acord cu spusele mele unii nu ştiu ce şi cum să facă, sau nu reuşesc să aibă rezultate bune pentru sănătatea lor.

   Deci ce ar trebui să facă oamenii buni? Ar trebui să cunoască modul de folosire a energiilor proprii în primul rând pentru menţinerea unei stări de tinereţe a corpului fizic şi emoţional. Din ce au să ofere celor din jur prin iubire pe cale emoţională şi material pentru corpul fizic, dar trebuie să ştie că pentru ei rugăciunea este solicitarea de la Dumnezeu a unor noi energii, pe care ar fi bine să le dovedească că au fost împrumutate celor din jurul lor. Totodată este bine să cunoască metodele de izolare a corpurilor sale energetice şi subtile pentru a nu li se fura energiile de către oamenii răi. O metodă foarte bună este ca atunci când suntem în anturajul unora care ne-ar putea fura energii să ne închipuim un tub în jurul nostru care să ne izoleze de eventualele rezonanţe, sau să ne zidim un perete mental între noi şi cel care ne poate afecta. Din păcate oamenii buni pierd din vedere necesităţile de folosire pentru ei a energiilor proprii, spunând chiar că ei fac orice pentru cei de lângă ei, aşa şi este numai că nu îşi pot păstra sănătatea şi le apar suferinţele pe care nu le merită, dar care pe undeva şi le fac singuri. Aici închei cu gânduri bune pentru oamenii buni, pe care îi iubesc şi aş dori să vină cât mai repede ziua când cei răi nu vor putea să se înfrupte din energia celor buni şi atunci sau vin pe calea bună sau …

     Dacă aţi avut răbdarea de a citi rândurile mele sunt convins că aşteptaţi să vă spun despre cei răi. Da, le iese de cele mai multe ori şi cred că paşii noştri către apocalipsă sunt chiar pentru că li se dă această şansă chiar de către cei buni fără să ştie, nici unii, nici alţii. Vor fi unii care vor zâmbi spre a arăta capacitatea celor răi de a avea de toate. Da, dar spuneam despre energiile pe care le fură oamenii răi, aceste energii pot fi de la un oricine, dar pot fi şi de la cei dragi lui, (pe care poate nu-i are de dragi dar îi are) copii lui , mama lui, eventual chiar soţia lui, sau amanta. Uitaţi-vă în jur şi vedeţi câţi puternici au copii morţi de cancer la cincisprezece ani, sau soţii paralizate, etc. Unde s-au dus energiile acestora şi pentru ce, la ce-i mai folosesc acestei energii celui care nu a dat nimic din iubirea sa primită la naştere.

     În final aş arăta că sunt sigur că va veni vremea când vom şti să ne facem toţi buni şi aşa cum Iisus Hristos şi-a dat viaţa pentru a ne lăsa pe pământ energiile divine pe care le-a cerut de la Tatăl său pentru toţi pământeni tot aşa şi noi ne vom folosi energiile date la naştere pentru a face bine pe pământ.