Sub greutatea prezentului obosit
o oglindă îmi ascunde priveliştea,
dar lângă indiferenţa bezmetică
îmi caut în ceaţă numai liniştea.
Liniştea doarme în lumini nocturne,
în tăcerea lacrimii din lumânare
şi nu mai acceptă ceaţa inerţiei
când întârzie mult raza de soare.
Printre frunzele din labirintul timpului
zăresc nerostirea cuvintelor calde
din surâsul iubitei cu-n singur înţeles
al zilelor pline de flori şi smaralde.
Pe pânza liniştii eu am pictat tabloul
cu melodii şi stele care ne-nconjoară
şi versul iubirii l-am pus în rugăciune
ca să avem în eternitate o comoară..
