Întâmplările nu-s întâmplătoare,
o tristeţe împrăştiată ne doare,
mai am o vorbă lăsată din străbuni
pentru risipa comorilor suntem buni.
Undeva lângă o statuie a cetăţii
viitorul era sămânţa eternităţii,
dar se dorea istoria cu iubire plină
şi distanţele măsurate-n ani-lumină.
Degeaba vrei timpul să-l întreci,
nu poţi schimba scările cu noi poteci,
chiar dacă ai doruri spre stele plecate
cu speranţele în minciună suspendate.
Văzduhul are norii împăienjeniţi,
iar rugăciunile au muguri înfloriţi,
lacrimi incolore vin pe raza lunii,
dar nu e împachetat sfârşitul lumii.
