Mă învelesc cu seara lunii
deschizând potecile spre stele
şi îmi văd visele fără aer,
când mor toate iubirile mele.
Imagini mentale din trecutul meu
mă ţin înconjurat de întuneric
ca să nu înţeleg orice lumină
din scorbura destinului meu sferic.
Nu am minute pentru întrebări
şi sunt surd pentru răspunsuri,
în lumea încurcată şi supărată,
cu iubirile uitate în tablouri.
Nu las sfârşitul o simplă cenuşă,
munţii şi brazii îi înţelegeam,
dar iubirile mi-au adus cafele
şi veneau amare când le aşteptam.
