Când sacul anilor se umple,
ziua de naştere devine seacă,
pe clipe nu se mai nasc rime
şi stolurile viselor ne pleacă.
Când vremea are drumul rătăcit,
gândurile dorm într-un labirint,
cuvintele sunt în şoapte goale,
fără boare sau un dulce alint.
Când destinele au sensul ascuns,
o elice roteşte vise albe,
ajunse pe calea orizontului
fără suspine pe florile dalbe.
Când sacul anilor se umple,
să nu lăsăm statui plângând,
s-aducem armonii pe ramuri,
mereu, dar nu ştim până când.
