Am aşezat peste orizontul timpului
pâinea născută din sudoare şi soare,
ca să evit singurătatea frământată
şi-am pus lumină în izvorele de mâine.
Sunt o petală de floare fără un mister
rămânând cu înţeles pentru uragane,
cu taina simfoniei de privighetori
pusă pe inocenţa firului de iarbă.
Şi nu am ascuns istoriile în umbre
lângă minciuni din frenetica tăcere,
convins că oceanele nu pot fi furate
dacă au raza de soare pe orizontul lor.
Nopţile au liniştea pentru nemurire,
punând în vise a dimineţii răcoare,
lângă roua limpede a iubirii eterne
care spune că şi nemurirea moare.
